În inima Basarabiei, la 16 km de Chişinau stă de veghe, ca un ochi de cer deschis între colinele înverzite, Mănăstirea Sfântului Mare Mucenic Iacov Persul, ctitorie monahicească contemporană ce se vrea a nu ruşina tradiţia ci a o continua creator.
Satul Sireţi, în care se găseşte mănăstirea este situat în raionul Străşeni, sat cu vechi tradiţii ce-şi înfig rădăcinile în negura vremurilor până la Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, ai cărui oşteni veniţi din munţii Vrancei de pe valea Siretului pentru a fi mai aproape de hotarul ameninţat şi călcat de hoardele păgâne.
La 10 decembrie 1998 cei trei monahi slujitori ai bisericii Sfântului Ierarh Nicolae din Sireţi, protosinghelul Porfirie, ieromonahul Teodor şi ierodiaconul Natanael au sfinţit locul viitoarei mănăstiri, iar la 24 mai 1999 s-a pus temelia bisericii Sf. M. Mc. Iacov Persul, biserică ce s-a sfinţit un an mai târziu, la 29 octombrie 2000.
Acestei obşti I se adaugă şi Protoiereul Mihail Cazacu care cu râvna şi evlavia sa asemeni părinţilor niptici ai bisericii răsăritului, marilor ctitori şi întemeietori ai vetrelor monahale a sfinţit la 15 septembrie 2004 locul bisericii mari cu hramul “Buna Vestire” şi “Sfântul Cuvios Ioan Iacob Hozevitul de la Neamţ”.
La 22 martie 2005 au început lucrarile de construcţie a marii biserici ce s-au finalizat în septembrie 2006 în totalitate cu cheltuiala părintelui Mihail Cazacu. Mănăstirea Sireţi deţine un bogat tezaur duhovnicesc nepreţuit şi anume părţi importante din moaştele mai multor sfinţi
Hramurile mănăstirii Sireţi
Un loc aparte între marile sărbători ale mănăstirii îl ocupă ziua de 27 noiembrie/10 decembrie, când biserica ortodoxă îl prăznuieşte pe Sf.M.Mc.Iacov Persul care este ocrotitorul mănăstirii şi ale cărui moaşte se păstrează aici revarsând daruri de tămăduire sufletească şi trupească.
Sf.M.Mc.Iacov Persul este cunoscut ca izbăvitor de patimi sufleteşti şi trupeşti.
Al doilea hram este sărbătoarea Bunei–Vestiri prăznuită la 25 martie/7 aprilie Preasfânta Născătoare de Dumnezeu fiind ocrotitoarea monahilor.
Al treilea hram este prăznuirea Prea Cuviosului şi de Dumnezeu purtătorului părintelui nostru Ioan Iacob Hozevitul, la 5/18 august.
Cum se ajunge: Din Chişinău de la str. Calea Ieşilor, de lîngă piaţa agro-alimentară, se ia maxi-taxi spre s. Sireţi. Circulă între orele 6.00-21.00, la interval de 30 min.
Mănăstirea cu hramul Sf. M. Mc. Iacov Persul
loc. Sireţi, raionul Străşeni, Moldova, MD-3731
Telefon: (+373)-237-71705
Email: contact@manastirea-sireti.md
web: https://manastireasireti.md/
Sursa